Vineri….2 octombrie. Pentru multi o zi obisnuita, pentru noi ziua in care ne reintalnim in incercarea de a mai cuceri o creasta . Cu speranta ca Andrei nu are dreptate si ca vremea va fi buna ne intalnim in gara. O gasim si pe Cati care ne astepta de ceva vreme pe peronul liniei 5 si ne urcam in tren : Cati, Pati, Roxi, Cosmina, Claudia, Luin Andrei Iorga, Andrei (amicul Cosminei), Claudiu ,Bogdan, Dan si Adi Maseluta.
          Incercarile de a canta la chitara sunt incurajate de visinata adusa de Claudiu, dar au tinut doar atat cat sa ne faca pofta mai tare  . Dupa cateva cantece si nici o injuratura de la ceilalti pasageri corzile amutesc, linistea si leganatul trenului imbiindu-ne la somn. Dormim iepureste si ne trezim(cel putin eu) suprinsi ca trenul nu are decat 30 de minute intarziere.:-) 

         Baietii (Andrei si Luin) incearca sa gaseasca un microbuz care sa ne duca pana la capatul lacului Oasa (planul initial dovedindu-se inutil datorita “factorului uman soferistic”). Nu vrea nimeni sa ne duca pana acolo si gasim pana la urma pe cineva care ne lasa in apropierea Cabanei Voievodu.

        Somnorosi, coboram, ne echipam, punem pelerinele pe rucsaci si infruntam dimineata si ploaia marunta. Peisajele de toamna ne trezesc , Bogdan e incantat si face poza dupa poza . Un cioban reuseste sa le strice dispozitia fetelor cand le spune baietilor ca “Pana la Stana de sus voi, baieti, faceti 3 ore, dar fiindca sunteti si cu fetele, ajungeti pe la pranz”  

       

Dupa 4 ore ajungem pe Varful lui Patru. Tremurand de frig, imbratisand care pe care apuca , mancam cativa cremvusti, admiram peisajul si fugim in vale sa ne intalnim cu cei care au mers pe curba de nivel pana in saua urmatoare. 

        In apropierea Cabanei Sureanu ne intalnim cu cativa lucratori care construiau un teleski (pasionatii deja admirau pantele line si visau la zapada si o iesire cu placa acolo). Intram in vorba cu mesterii care ne intreaba pe unde mergem. Sunt usor impresionati cand le spunem ca mergem la Sarmizegetusa.. dar mult mai mare le-a fost mirarea cand le-am spus de unde venim.. unul din ei nereusind sa isi cenzureze un ”...Ai sa-mi bag….”. Luandu-ne ramas bun, purcedem mai departe pana in apropierea varfului Sureanu unde facem un popas, mancam, ne hodinim si pornim din nou pe creasta.

       Traseul este destul de vag marcat, dar ne descurcam cu ajutorul hartilor si al busolei. In pauzele de orientare toata lumea era adunata pe langa “ciobanasii” nostri , unii mirandu-se de distanta parcursa, altii de cat mai avem de mers. “Uite, mai sunt doar 10 cm pe harta! Ajungem imediat!!” 

       Pana la urma..ramanem fara apa. Claudiu ne consola : “Am eu 2 lamai, Pati 3 mere”.:)) dar tocmai cand ne era mai sete gasim un izvor si ne decidem sa campam langa. Seara s-a lasat usor, dar mai devreme decat eram obisnuiti, punem corturile si formam trenuletul pe iarba ca sa ne incalzim. Avem parte de un apus de soare superb, ce inroseste patura de nori de deasupra crestelor.

     

 Frigul si oboseala au facut ca la ora 8 sa fim cu totii in cort, renuntant la obisnuitul foc si cantecul voios de chitara. Ceva mai tarziu, somn “de voie si nevoie” dupa spusele lui Luin si Andrei, care planuiau o trezire “soc” la 5 jumate, doar trebuia sa prindem trenul de la 1 jumatate inapoi spre casa ! :D

       Luna plina ne-a trezit in miez de noapte, insa…in sac era asa cald ca…putem doar sa ne imaginam peisajul si pozele pe care le-am fi putut face.
       Ceasurile au sunat….oprim alarmele si ne bagam din nou la somn. Ne-am trezit pana la urma la 7 si am luat un mic dejun “la sac” (bun a fost orezul cu lapte! ;;)) Stia Luinu ce stia ….

       Ceata de dimineata s-a ridicat incet-incet, dezvaluind o zi calduroasa si senina. Pana la urma nu ne mai pare rau ca Andrei a avut dreptate in privinta vremii! Pe rand, fiecare creasta scotea varful din patura de nori, dezvaluindu-ne traseul strabatut si cel ce urma a fi parcurs.

 

       Dupa ce am pornit din nou la drum ne-am intalnit cu cativa tarani.. cu o cruce.. nu stim nici pana acum ce faceau pe-acolo, dar care ne-au incurajat spunandu-ne ca pana la Sarmisegetuza mai facem o ora si jumatate. Ehe…..in realitate am mai mers vreo 5
       Oboseala incepe sa isi spuna cuvantul, dublata de nerabdare. “Unde e cetatea aia, o vedem dupa culmea asta?” “Eu spun ca e doar un mit, nu exista !” . Atotstiutor, Andrei ne lamureste “Nu ganditi bine! Dupa culmea asta este o alta culme, dupa care este cetatea! Asa trebuie sa ganditi !” : ))
        Indata ce am coborat de pe varful Godeanu marcajul a disparut. Ne-am orientat repede si am hotarat sa o luam pe valea unui rau in speranta ca vom iesi in drumul forestier ce ne va duce la Sarmi. Eram in mijlocul naturii…fascinati de faptul ca..probabil pe acolo nu mai trecuse nimeni de foarte multa vreme. Spre norocul notru gasim tufe pline de mure mari si toata lumea s-a infruptat pe saturare. 
        Iesirea in drum a starnit urale, la fel ca si auzirea catelusilor de la fosta capitala dacica.

Ajunsi la Sarmizegetusa, primul lucru pe care il facem e sa ne descaltam si sa ne lasam degetele sa respire iarba. Mancam, ne relaxam si contemplam locurile incarcate de istorie, acolo unde au locuit si s-au rugat lui Zalmoxe si Gebeleisis stramosii nostri... sentimentul e ciudat…

        De aici sunt 20 de km pana in primul sat ce ne poate oferi transport pana in Calan, dar masini sunt destule sa ne ajute sa-i parcurgem, iar blandetea sufletului de ardelean nu se dezminte. Primii norocosi au fost Dan si Patricia , apoi Andrei Iorga, Maseluta, Roxi, Andrei. Ramasesem 6. Opreste un Jeep si o Dacie in spate. In Dacie merge Bogdan, iar spre surprinderea noastra, soferul jeepului decide sa ne ia “la bord” pe toti cei 5 ramasi… Claudiu, Cosmina si Cati sus pe portbagaj…culcati pe burta , iar eu si Luin agatati pe scarile laterale. Ne amuzam, facem poze…si sorbim andrenalina la fiecare groapa sau curba luata in viteza 

       Ne regrupam in apropiere de Costesti si gasim 2 microbuze ale unor rromi veniti la un targ de oi care ne iau si ne duc pana la gara din Calan. Foate simpatici oamenii, ne pun muzica pe drum..ne duc la magazine sa ne luam mancare  
Trenul de la 1 si jumatate il pierdusem de mult, am ajus in gara la 8 seara, iar urmatorul era abia la 23: timp suficient sa inghetam bine. Dar Cati a reusit sa ne antreneze incalzindu-ne sufletele cu o cantare. 

      In tren, dam de caldura si dormim fiecare pe unde apuca…in compartiment,…pe hol,…pe scaune,…pe jos….
Ajungem cu totii acasa…cei mai norocosi afla cum e sa dormi din nou cu gatul drept, in pat, la caldurica ,iar cei mai putin norocosi se imbraca repede si fug la serviciu, dar cu amintirea si trairea unor aventuri si clipe de neuitat in Anotimpul 5.